JUBA

JUBA este un Concept de Coffee to Stay care își propune să ofere clienților săi o EXPERIENȚĂ unică, inspirată și adusă din tărâmul Original al Cafelei. Astfel, JUBA aduce frumusețea Africii la îndemâna tuturor iubitorilor de Cafea de Calitate sub promisiunea The Original Coffee Experience.
JUBA este mai mult decât un Coffee Shop > JUBA este Social, Work & Chill. Suntem promotorii unei CONCEPT UNIC prin care oferim clienților noștri o experiență desăvârșită, la baza căreia stă cea mai bună cafea de specialitate.
Cuvintele cheie care ne definesc sunt: EXPERIENȚĂ, LIBERTATE, AMBIȚIE, ORIGINALITATE, DESCOPERIRE, SINCERITATE.
Se spune că atunci cand s-a descoperit Cafeaua, în secolul 19, călugării care au preparat pentru prima dată cafeaua proaspăt prăjită, au rafinat o RETEȚĂ UNICĂ pe care mai apoi au ascuns-o într-un loc secret, pe tărâmurile Ethiopiei, mama cafelei.
Zvonurile povestesc, că rețeta originală a „elixiriului negru”, a fost ascunsă pentru a fi transmisă prin viu grai și învățată doar de către maeștrii care stăpânesc cele 4 elemente ale creației, pentru a reda un gust desăvârșit.
Alții, la fel ca și noi, au căutat ultimii maeștrii inițiați în ARTA CAFELEI ORIGINALE pentru a dobândi această cunoaștere.
După ani de căutări, destinul și dorința puternică de descoperire și cunoaștere, ne-au dus către unul dintre ultimii inițiați în viată.
El se numea JUBA MKUU.
JUBA COFFEE este brand-ul EXPERIENȚEI, care se manifestă prin produsele oferite, ghidându-se de acestă idee puternică care se raportează și la valorile Arhetipului The Explorer care este orientat spre Descoperire și Noutăți.
Pornind de la această idee, toate produsele create sau comercializate de acest Brand trebuie să creeze o EXPERIENȚĂ în sine. Nu sunt simple produse.
JUBA este pentru oamenii care gândesc liber și caută sa descopere lucruri, oameni, locuri.
Este pentru cele mai importante elemente ale vieții > Daily Social, Work & Chill. 

JUBA– The original COFFEE Experience

Program:

09:00 – 21:00

Email:

Telefon:

Oferte curente

Localizare